Trofeul Carpați la handbal feminin va avea loc la Drobeta Turnu Severin, în perioada 18-21 noiembrie, cu participarea echipelor naționale ale Ungariei, Serbiei, Macedoniei și României.
Echipa națională antrenată de Radu Voina intră treptat în linie dreaptă cu pregătirea pentru participarea la Campionatul Mondial din Brazilia (2-18 decembrie), dar și susținerea a două meciuri oficiale din preliminariile CE din 2012, cu Portugalia (la Râmnicu Vâlcea, 19 octombrie), respectiv cu Grecia (la Salonic, 23 octombrie).
Prima reunire a reprezentativei în această toamnă va avea loc în 12 septembrie, în vederea participării la Cupa Mondială din Danemarca (20-25 septembrie). România va juca în grupa A, cu Franța (20 septembrie), Germania (21 septembrie) și Norvegia (22 septembrie), iar dacă se va califica mai departe va disputa semifinalele în 24 septebrie, urmate de finale a doua zi.
Următoarea convocare a echipei naționale este programată în 17 octombrie, pentru meciurile din preliminariile CE din 2012, după care în 14 noiembrie, tricolorele intră în pregătire pentru CM din Brazilia. În acest interval se va desfășura și Trofeul Carpați, la Drobeta Turnu Severin, între 18 și 21 noiembrie, cu participarea echipelor Ungariei, Serbiei și Macedoniei. Un ultim test pentru jucătoarele antrenate de Radu Voina va avea loc între 25-27 noiembrie, la turneul de la Paris, urmat de plecarea în Brazilia.
La CM din luna decembrie, echipa României va evolua în grupa C preliminară, având programate, în ordine, partidele cu Tunisia (3 decembrie), Cuba (5 decembrie), Japonia (6 decembrie), Brazilia (8 decembrie) și Franța (9 decembrie).
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER